nosce te ipsum

Vom vorbi despre-aparente.

Vom vorbi despre esente.

Vom vorbi despre vise.

Chiar si despre cele scrise.

Vom vorbi despre defecte.

Multe, vesele, cochete.

Vorm vorbi despre lumina.

———————————–

Despre cea de-acum straina.

Vom citi totu-n ibric.

Vom vorbi despre….nimic

N-avem timp,intarziem sau Cum sa umpl”ii” o sticla cu apa

Duminica.Punct.Trezit.Punct.Spalat.Punct.Mancat.Punct.Pierdut timp.Punct.Plecat de acasa.Punct.Drum.Punct.Punctualiate.Punct.Zdreanta care cand eu ajungeam zicea ca pleaca de acasa:)).Punct.

Nimic interesant pana aici,toate bune si frumoase,un fel de rutina mai speciala.Acum reiau firul lasat inainte de ultimul “Punct.” sa linistesc putin apele. Se facea ca maine e ziua mea, si se mai facea ca azi de la doua aveam antrenament cu trupa,si se mai facea ca m-am intalnit cu o mamba de om sa fac si eu niste “cumparaturici”(boala diminutivelor nebune =))) pentru copchii mei,bunataturi cu care sa isi desfete simturile ).Mda,sucuri,tarte,gauffre,bomboane…de-astea….mai putin servetele despre care am fost intrebat de cel putin…hmm…multe ori . Facem cumparaturile,terminam cu caterinca de la promotia la iaurturi,caci Doamne,mica e lumea, si mergem spre masina,cu gandul ca ajungem la timp la sala,era 1:43 ,iar 17 minute sunt arhisuficiente sa parcurgem,cu autovehiculul propriu si personal al zdrentei de om, un drum de la tineretului pana la Palatul Copiilor. Numai ca neprevazutul a aparut,”nu-i asa”,ca din senin si ne-a luat prin surprindere(licenta poetica,nu pleonasm).Se facea ca uitasem de florile Biancai,iar asa ceva nu se cuvenea, asa ca dai inainte,cu tupeu bineinteles, si duce-te la Timpuri noi pentru un ceva blond si frumos(aka floare,nu stiu cum o cheama).Ajungem la sala,in sala,cu o intarziere de cateva minute,pipalii o dadeau cu “La multi ani!”-ul,eu cu multumestii si Betty(cea tare) cu “e ziua ta ma?!nu stiam…de ce nu ne-ai spus si noua,iti luam si noi un cadou!”.S-au impartit cele trebuincioase,dupa placul fiecaruia,mai putin servetelele care….repet…lipseau cu desavarsire )-alex e de vina,sa se stie . Ma cheama deea, la un moment dat,sa imi spuna ceva:”te-am chemat,ca stii…vreau sa iti dau ceva-pai,da-mi -da,stii,ti-am zis ca nu prea am avut bani si ti-am luat ceva asa,simbolic-stai ma linistita,nu conteaza pentru mine ce e,conteaza ca e”.Si era.Erau adica,niste ochelari de scafandru,foarte tari sincer sa fiu ).”Ok,si simbolistica? Care e?-pai,ziceai tu ca vrei sa faci scufundari si asta e primul pas”.Ce-i drept spusesem asta candva,si chiar imi doresc.Apoi am intrat in priza si am lucrat la ce aveam de lucrat. Pe uscat.Mai apoi…prima dubla…praf (de mine zic)…m-am incurcat de cateva ori,la lucruri chiar banale,repetate si rasrepetate,de emotii cred ca,nu stiu unde mi-era capul.Dubla doi…mult mai bine,nu m-am mai incurcat si mi-am pus ordine in…dezordine.Se termina el antrenamentul cu trupa si ma ia alex sa umplem o sticla cu apa,nimic neobisnuit in asta. Mergem, umplem,radem,bem,radem,bem,radem umplem,radem,radem ).Nimic neobisnuit nici in asta.Apare Alin,nu stiu ce vroia,ca de baut n-a baut nimic,toaleta niciatat,a venit si el…asa,ca fluturasii ).  Am uitat sa zic,ca in drum spre baie,am gasit o lalea pe balustrada,pe care intentionam sa o dam fetelor =)).Detaliu important.Asadar,ne-am intors spre sala,intram si imaginati-va: de dupa un perete sa apara o tona de nebuni,in fata taz si bia,langa mine alex,eu…cu laleaua in mana…ei…cantand din toti plamanii la multi ani si toate cele. Gasca de descreierati,m-au lucrat bine de tot,chiar nu ma asteptam,o surpriza cu adevarat placuta si o surpriza cu adevarat surpriza,sa se stie ). Acum a aparut si cadoul adevarat,pe care nu l-am vrut pana ce nu am multumit fiecaruia in parte,si pe care oricum nu o sa vi-l spun decat daca unul dintre ei face vreo cerere expresa.

Abia apoi mi s-au parut mie ciudate anumite chestii,insa pe moment n-am banuit nici cel mai mic nimic.Alex foarte calm,chiar daca intarziam,cateva minute acolo,si asa cu un aer care imi dadea de gandit,ceva nu era in regula,sa zic asa,da n-am luat seama,multi ani traiasca de la inceput,asa,mai mult de forma,fara prea multa amploare,ca o obligatie(comparat cu cel adevarat de mai tarziu),Betty(cea tare) cu intrebarea strategica “de ce nu am zis ca e ziua mea?!”,deea cu cadoul ei simbolic,cu accentul pe “cadou din partea ei”,raspunsul la intrebarea de ieri “de ce ai venit la ora asta?”…”ca am avut treaba”:))…violent asa,alin la baie,care venise sa vada ce facem si de ce nu mai venim odata…Aaaa,si sa nu mai zic ca tocmai am primit un mesaj,sa scotocesc bine prin ghiozdan unde am mai gasit o surpriza ).

Uite asa m-am ales cu niste bucurii,cadouri si o felicitare de “HEPI BARZDEI” semnata: pisi,alex zdreanta,sneic,piranda, betty(cea tare),gaby,ice,sageata “spre gaby”,nepotu,tzantosh aka wirez jkhfkjshfsdfnsdjfndsj,deny,taz si bia.

Frumoasa zi!Ziua…MEA!Punct.

Tempus edax, homo edacior (I)

Je comence mon post avec…rien!

Timpul trece si isi asterne obosit armele in fiecare seara pe aripile unei rafale de vant ce urmeaza a parcurge inconjurul globului si-al universului. Este un singuratic, toti il iubesc, toti il blameaza. Nu are mama, nu are tata, nu are frati, surori. Are doar subordonati, este marele arhitect si micul comandant de divizie. Taie, spanzura, amageste,fericeste. Duce un razboi impotriva…impotriva cui? Poate de-am stii, n-am mai fi astazi aici ci intr-o alta galaxie, intr-un alt univers, intr-o alta forma. Si ca veni vorba de forme…ce forma are timpul? -si nu ma refer la forma din fizica cuantica sau din diversele interpretari matematice…stiinte reci, “exacte” cica, stiinte care insa ne vor duce, mai devreme sau mai tarziu intr-un dead end…dangerously dead end…de unde intoarcerea nici ca va mai fi posibila oricat de tare ne-am dori-….deci…ce forma are timpul? cum a aparut? exista oare cu adevarat, sau este doar o variabila teoretica ce contorizeaza ridurile de pe fata, cicatricile de pe genunchi,oboseala muschilor?…

Timpul…timpul le rezolva pe toate…in atelierul lui de marmura bate neincetat cu ciocanele sale argintate si sufla vartos in foalele ce stau la baza cuptorului acestui mare arhitect. El leaga, el dezleaga. El rezolva. Oare face asta pentru ca vrea, pentru ca trebuie? Oare ii place ceea ce face?…Oare prin stangacia cu care le imparte pe toate tuturor, nu incearca oare sa ne dea un imbold, sa luam atitudine? Contrarul l-ar face “rau” prin definitie (unde prin rau se intelege ceva ce “nu iti convine” sau care s-a dovedit a fi contrar asteptarilor tale prin nemultumirea ce o atrage). Toti se plang, nimeni nu face nimic.

Timpul…timpul  le rezolva pe toate…timpul nu rezolva nimic, face doar ca opera mainii omului sa se scurga, sa se descompuna, catre infernuri arhitecturale, umane si stiintifice. Teorii devin depasite pentru ca timpul aduce altele mai noi, oameni mor, pentru ca timpul are grija de ei, cladiri se sfarma, sculpturi se prabusesc. Nimic nu dureaza. Animalele, natura, isi urmeaza cursul. Natura nu moare, sufera, cu fiecare colt ce ii este starpit de maini batatorite.

Timpul iubeste, timpul adora, timpul rasplateste, timpul e viu. Timpul e in mana noastra!

LA MUUUULTI AAAAAAAAAAAANI

Lucky no 1,000 \:D/. E ziua lu’ asta micu ma, s-a facut si el mare! Are acum la 2 luni sau cat a trecut, 1000 de vizitatori, in cap si in inima. La mai multe posturi, longevitate, trafic, de-astea, de-ale lui! =))

p.s. Read postul anterior!

Danke

pentru ca trebuie sau mai bine zis  “vreau” sa le multumesc celor care si-au amintit si mi-au zis la multi ani ieri, nu multi la numar ce-i drept, insa…hey…cand a contat cantitatea in astfel de cazuri?:D

-asta nu inseamna ca am ceva cu persoanele care au uitat sau pur si simplu nu stiau, sunt doar binedispus din cauza celor din cealalta categorie-

nu o sa ii insir pe cei ce mi-au urat diverse cu ocazia zilei de…ieri:)) tocmai de aceea i-as ruga pe ei, pe fiecare in parte, sa lase cate un comment aici (cu ce va taie capul:))),asa…ca amintire

Fluturi de gheata

vishi visezi pe malul apei,

-ntr-o cokilie de melc

ti s scurge pala roatei,

si te minuni codobelc.

talangute suna tainic

printre picuri de castani

spuma toata este crainic

…oul sta pe gologani

as vrea sa va dau binete,

de-as stii nume cateva,

n-ar fi doar din politete,

as vrea sa va cer ceva:

printre stropii de mai sus

…de-ar fi ca sa zic asa

o lumina de apus,

ai incaleca pe sa?

peste viduri aridate

coiful verde si-o caia

ar fi becisnic sudate,

pan-ai cunoaste o ia

ai avea de zis mai multe

de n-ar fluturii zambii

cad cascade sute sute

plecat-au caii zglobii…

Perfect means perfect…and perfect twas (III)- Grand Finale

…insa cadou cu cadou, zambet cu zambet, toate temerile, toate emotiile s-au risipit, sufletul si trupu-mi s-au separat unul de celalalt, ochii de stralucire, si caldura de buzunarul cu surprize. Ciudata senzatie, ca si cum te-ai putea privi prin alti ochi, cei ai aparatului de filmat, sau cei ai unei fantome si te-ai vedea pe tine facand ceea ce faci. Copiii au trecut unul cate unul pe la mine, in timp ce le strigam numele, pentru a-si lua cadourile si pentru a multumi mosului. Am facut poze impreuna, mi-au aratat afectiunea lor, m-au pupat, mi-au spus poezii, am primit si felicitare chiar, m-au impresionat pana la Polul Nord si inapoi! Tot ce-a fost sau nu in existenta mea fost dat uitarii in acele clipe, nimic nu mai conta, nimic nu exista…”

se pare ca a fost ceva special pentru mos, o clipa  pe care o va pretui, probabil, cate zile va mai avea de trait. Si eu la fel.

Dupa acele momente, artistice si nu numai, am iesit cu totii in fata caminului, am facut poze, am ras, am depasit limitele sordidei existente umane si ne-am apropiat cu un pas mic, insa important de autorealizare. Cred ca atunci, fiecare dintre noi a obtinut, ceea ce probabil isi dorea de ceva timp, putina uniune in trupa, sa fim legati, apropiati. Toate disensiunile ce-au existat vreodata, inainte sau dupa ce au aparut anumite persoane, vor disparea, toate defectele vor fi corectate sau transformate in calitati, tot raul va fi spre bine. Fiecare dintre noi va deveni cineva, prin intermediul celorlalti, suntem un grup, nu individualitati, impreuna suntem de neatins, iar asta am inceput sa demonstram, putin cate putin, pentru ca totul se face usor, nu dintr-o data. Intai unul, apoi doi, apoi din ce in ce in ce mai multi. In urmatorul post voi vorbi de 6.

In cele din urma, mc-ul de la Brancoveanu (e de tinut minte asta b-) ), s-a umplut cu glasurile si sufletele noastre. Cei mai smecheri!:D ). Tot Rock On-ul (cu tot cu bubu, prin noi..care n-a fost prezenta fizic din cauza unei…”accidentari”…a lipsit totusi tzantzosh, n-am idee de ce, pe unde a plecat) si o parte din Funky Fresh, prin Victor si Danuta. Foarte tare zi!

Iar pentru toate astea, vreau sa le multumesc (fara ca ei sa vada, si sper sa nici nu vada vreodata, aviz pentru cei cu gura mare :-w…pentru ca din punctul meu de vedere poti multumi cuiva facand ceva pentru el…cuvintele sunt de prisos de cele mai multe ori…fapte NU vorbe) lui Taz si Biancai, cei care au facut totul posibil, din mai toate punctele de vedere (pe care sper sa nu ii mai suparam de acum incolo, si sa le oferim ceea ce isi doresc de la noi…nu-i asa copii?:D) si tuturor celor care au fost prezenti si alaturi de la un capat la celalalt…

A bientot!

P.S.

Incearca, de vrei  sa citesti seria de post-uri “Perfect means perfect…and perfect twas”, incearca sa o faci in timp ce asculti: “Edward Cullen – Bella’s  lullaby carter burwell”, vei intelege mai bine.

Iar diseara…a 3-a si ultima parte din post va vedea lumina serii.

Perfect means perfect…and perfect twas (II)- Santa

“Era un alt an, insa nimic nu-i putea stirbi din maretie. Venea Craciunul, iar copiii ma asteptau nerabdatori, ca si mine (pe ei), de altfel. Drumul a fost greu, nu foarte anevoios, dar greu, presarat cu multa munca, ambitie si determinare, n-a fost usor sa ajung acolo. Cu toate astea, mai am multe de invatat, multe de tras si mult de muncit. Asa e in viata pana la urma, cat traiesti inveti, in fiecare zi ceva nou, si asa trebuie sa fie. Ieri ai plans, azi te bucuri, maine nu se stie…atata timp cat traiesti un azi etern, uiti de trecut si nu tratezi viitorul cu o importanta mai mare decat i se cuvine, la fel va fi si sufletul tau…etern. In ochii tai, in inimile celor carora le esti drag (caci nu este obligatoriu ca cei ce-ti sunt dragi sa simta acelasi lucru ca si tine…si invers) in aerul ce-l respiri, in apa pe care o bei, in razele soarelui ce incalzesc obrajii copiilor mici in timp ce se zbenguie de colo colo.

Acei copii sunt speciali, nu pentru ca sunt bolnavi…ci pentru ca sunt copii, pentru ca au emotii, pentru ca se bucura, rad, plang, stralucesc pentru ca isi traiesc prezentul. Poate ca nu sunt ca toti ceilalti, insa asta nu inseamna ca nu sunt normali, sunt normali in normalitatea lor, in lumea lor, acolo sunt perfecti si ar trebui sa invatam de la ei, sa trecem peste prejudecati, peste neincredere si teama. Nu au si nu avem nimic de pierdut, niciodata. Mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat sa regreti ca nu ai incercat macar…Am zis!

Erau nerabdatori, totul a trebuit sa se desfasoare cu viteza luminii, oricat de tare le-ar fi placut ce vedeau, isi doreau totusi sa il vada pe Moshu’, sa isi primeasca darurile, asa ca a trebuit sa ma misc repede. Foarte greu sacul verde de deplasat, in care erau pachetelele cu dulciuri si fructe, noroc ca spiridusii au fost promti si m-au ajutat, atat cu sacul cat si cu pungutele in care ardeau, dornice de afectiune, jucariile. Asa ca am aparut, putin mai mignon, nicidecum impunator, tinerel, ca in vremurile bune, si fara burtica…doar facem sport

Aveam emotii, ca si cum ar fi fost prima data cand faceam asta, insa pentru ei n-a contat, eram acelasi mos ce-am fost intotdeauna, gardianul sperantelor si dorintelor de pe parcursul anului, cel care, daca au fost cuminti, si n-as putea sustine niciodata ca nu a fost asa, urmeaza sa le aduca o raza de bucurie pe chipuri.

Perfect means perfect…and perfect twas (I)

<in primul rand, post-ul am inceput sa il scriu in acea seara minunata de vineri spre sambata..exact dupa experienta respectiva…19 dec>

A inceput ca orice alta dimineata, in care m-am chinuit sa ma ridic din pat, desi cu o noapte inainte la 12 eram la asternuturi. Nu pot sa zic ca am dormit extraordinar de bine, mi-a fost foarte cald, si nu prea puteam sa respir, din cauza racelii problema cea din urma. N-are rost sa mai zic pe cine am blestemat pentru toate astea,fiind cel mai probabil blestemat la randul meu de cineva care avea aceleasi simptome:)). Trecem peste insa, evident! Am reusit sa ma trezesc, sa si ajung la timp chiar…nu ca altii :-w si-am asteptat cuminte sa ne strangem toti. Cel mai cuminte.

Usor, usor..unul cate unul, din putini ne-am facut multi. Am coborat apoi cadourile la masini. Aici s-a petrecut un episod mai…”amuzant” ca sa ii zic asa..fiecare cu parerea lui. Cu pungi intre degete, cam 2 de fiecare mana, ca sa fiu modest, insa destule s destul de voluminoase incat sa nu imi permita folosirea adecvata a membrelor am rugat, inevitabil pe cineva sa imi deschida portiera la masina. Toate bune si frumoase pana cand cineva’ul respectiv si-a inceput recitalul de “glume”. A deschis portiera, am multumit bineinteles, mi-a raspuns cu un “stai linistit ca am deschis pentru mine”…funny gluma, am gandit si zambit …pana cand a inchis portiera la loc, eu fiind in spatele lui asteptand sa isi lase sacosile in masina si sa le asez pe ale mele . A inchis portiera si a plecat,  am ramas stupefiat,din ce in ce mai stupefiat, proportional cu distanta de se dezvolta intre noi,  cu bagajele, socate si ele, in fata unei usi, privind cum se indeparteaza individul. Si nu, nu s-a intors!

Buna asta. Asa cunosti oamenii.

Aaaa…silly me…inca nu am spus ce se intampla de fapt acolo. Urma sa mergem la un camin de copilasi (nu aveau mai mult de 6-7 ani niciunul dintre ei), bolnavi intr-o masura mai mica sau mai mare de autism, undeva prin berceni, la o statie de budimex, al carui nume, din pacate imi scapa:(. Urma ca acei copii sa aiba parte de un program artistic, 2 showuri rock on, 2 melodii ale fetelor,  cateva colinde ale andreei si sa nu uitam bineinteles de Mos Craciun, care urma sa apara…de nicaieri si sa le aduca celor mici daruri, caci toti au fost cuminti, cei mai cuminti, stia el.

A fost ziua in care mi-am primit echipamentul. Treningul alb cu albastru, bandana si sepcile alea atat de tari!:x Ardeam de nerabdare sa il probez, sa simt ca imi apartine si ca ii apartin, lui, lor, noua. O senzatie cu totul si cu totul speciala. N-a mai contat ca imi era cu cateva numere mai mare, ca nu stiam exact cum sa fac cu anumite parti ale lui care ma incurcau, si aici intra mansetele de la pantaloni ce alunecau sub adidasi si m-ar fi incurcat la mers/dansat. Nimic din toate astea nu contau si atata timp cat n-au contat s-au si rezolvat, culmea,nu?:D S-a pliat dupa mine, mansetele au intrat in adidasi oferind un efect deosebit…etc.

Apoi am dansat…primul “show” in hainele de scena…m-am si incurcat, evident, spre marea mea rusine, ceea ce trebuie sa am grija sa nu se mai intample in viitor. A fost o experienta deosebita, pe care nu am de gand sa o ponegresc cu scuze pentru diverse chestii. Atmosfera a fost una deosebita, incarcata cu emotii (adevarate chiar), caldura, zambete, iar cu totii am avut alte fete decat cele de obicei ..cine stie..cunoaste la ce ma refer. Copiii au dansat cu noi, moment in care am ramas aproape stupefiati si cu greu ne’am stapanit sa nu ne oprim si sa dansam cu ei, au aplaudat, bucuria lor plutea in aer. Au urmat fetele, mereu le uit numele, angels si ceva sau nush:D, iar dupa asta intrau fetele noastre cu a 2-a parte din show, moment in care am fost rapit din mijlocul lor…pentru ca…mosul…avea o treaba cu mine.  Ce a urmat nu pot sa spun, il las pe mos sa povesteasca…