LA MUUUULTI AAAAAAAAAAAANI

Lucky no 1,000 \:D/. E ziua lu’ asta micu ma, s-a facut si el mare! Are acum la 2 luni sau cat a trecut, 1000 de vizitatori, in cap si in inima. La mai multe posturi, longevitate, trafic, de-astea, de-ale lui! =))

p.s. Read postul anterior!

Read Full Post »

Perfect means perfect…and perfect twas (III)- Grand Finale

…insa cadou cu cadou, zambet cu zambet, toate temerile, toate emotiile s-au risipit, sufletul si trupu-mi s-au separat unul de celalalt, ochii de stralucire, si caldura de buzunarul cu surprize. Ciudata senzatie, ca si cum te-ai putea privi prin alti ochi, cei ai aparatului de filmat, sau cei ai unei fantome si te-ai vedea pe tine facand ceea ce faci. Copiii au trecut unul cate unul pe la mine, in timp ce le strigam numele, pentru a-si lua cadourile si pentru a multumi mosului. Am facut poze impreuna, mi-au aratat afectiunea lor, m-au pupat, mi-au spus poezii, am primit si felicitare chiar, m-au impresionat pana la Polul Nord si inapoi! Tot ce-a fost sau nu in existenta mea fost dat uitarii in acele clipe, nimic nu mai conta, nimic nu exista…”

se pare ca a fost ceva special pentru mos, o clipa  pe care o va pretui, probabil, cate zile va mai avea de trait. Si eu la fel.

Dupa acele momente, artistice si nu numai, am iesit cu totii in fata caminului, am facut poze, am ras, am depasit limitele sordidei existente umane si ne-am apropiat cu un pas mic, insa important de autorealizare. Cred ca atunci, fiecare dintre noi a obtinut, ceea ce probabil isi dorea de ceva timp, putina uniune in trupa, sa fim legati, apropiati. Toate disensiunile ce-au existat vreodata, inainte sau dupa ce au aparut anumite persoane, vor disparea, toate defectele vor fi corectate sau transformate in calitati, tot raul va fi spre bine. Fiecare dintre noi va deveni cineva, prin intermediul celorlalti, suntem un grup, nu individualitati, impreuna suntem de neatins, iar asta am inceput sa demonstram, putin cate putin, pentru ca totul se face usor, nu dintr-o data. Intai unul, apoi doi, apoi din ce in ce in ce mai multi. In urmatorul post voi vorbi de 6.

In cele din urma, mc-ul de la Brancoveanu (e de tinut minte asta b-) ), s-a umplut cu glasurile si sufletele noastre. Cei mai smecheri!:D :)). Tot Rock On-ul (cu tot cu bubu, prin noi..care n-a fost prezenta fizic din cauza unei…”accidentari”…a lipsit totusi tzantzosh, n-am idee de ce, pe unde a plecat) si o parte din Funky Fresh, prin Victor si Danuta. Foarte tare zi!

Iar pentru toate astea, vreau sa le multumesc (fara ca ei sa vada, si sper sa nici nu vada vreodata, aviz pentru cei cu gura mare :-w…pentru ca din punctul meu de vedere poti multumi cuiva facand ceva pentru el…cuvintele sunt de prisos de cele mai multe ori…fapte NU vorbe) lui Taz si Biancai, cei care au facut totul posibil, din mai toate punctele de vedere (pe care sper sa nu ii mai suparam de acum incolo, si sa le oferim ceea ce isi doresc de la noi…nu-i asa copii?:D) si tuturor celor care au fost prezenti si alaturi de la un capat la celalalt…

A bientot!

Read Full Post »

Perfect means perfect…and perfect twas (II)- Santa

“Era un alt an, insa nimic nu-i putea stirbi din maretie. Venea Craciunul, iar copiii ma asteptau nerabdatori, ca si mine (pe ei), de altfel. Drumul a fost greu, nu foarte anevoios, dar greu, presarat cu multa munca, ambitie si determinare, n-a fost usor sa ajung acolo. Cu toate astea, mai am multe de invatat, multe de tras si mult de muncit. Asa e in viata pana la urma, cat traiesti inveti, in fiecare zi ceva nou, si asa trebuie sa fie. Ieri ai plans, azi te bucuri, maine nu se stie…atata timp cat traiesti un azi etern, uiti de trecut si nu tratezi viitorul cu o importanta mai mare decat i se cuvine, la fel va fi si sufletul tau…etern. In ochii tai, in inimile celor carora le esti drag (caci nu este obligatoriu ca cei ce-ti sunt dragi sa simta acelasi lucru ca si tine…si invers) in aerul ce-l respiri, in apa pe care o bei, in razele soarelui ce incalzesc obrajii copiilor mici in timp ce se zbenguie de colo colo.

Acei copii sunt speciali, nu pentru ca sunt bolnavi…ci pentru ca sunt copii, pentru ca au emotii, pentru ca se bucura, rad, plang, stralucesc pentru ca isi traiesc prezentul. Poate ca nu sunt ca toti ceilalti, insa asta nu inseamna ca nu sunt normali, sunt normali in normalitatea lor, in lumea lor, acolo sunt perfecti si ar trebui sa invatam de la ei, sa trecem peste prejudecati, peste neincredere si teama. Nu au si nu avem nimic de pierdut, niciodata. Mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat sa regreti ca nu ai incercat macar…Am zis!

Erau nerabdatori, totul a trebuit sa se desfasoare cu viteza luminii, oricat de tare le-ar fi placut ce vedeau, isi doreau totusi sa il vada pe Moshu’, sa isi primeasca darurile, asa ca a trebuit sa ma misc repede. Foarte greu sacul verde de deplasat, in care erau pachetelele cu dulciuri si fructe, noroc ca spiridusii au fost promti si m-au ajutat, atat cu sacul cat si cu pungutele in care ardeau, dornice de afectiune, jucariile. Asa ca am aparut, putin mai mignon, nicidecum impunator, tinerel, ca in vremurile bune, si fara burtica…doar facem sport 😀

Aveam emotii, ca si cum ar fi fost prima data cand faceam asta, insa pentru ei n-a contat, eram acelasi mos ce-am fost intotdeauna, gardianul sperantelor si dorintelor de pe parcursul anului, cel care, daca au fost cuminti, si n-as putea sustine niciodata ca nu a fost asa, urmeaza sa le aduca o raza de bucurie pe chipuri.

Read Full Post »

Perfect means perfect…and perfect twas (I)

<in primul rand, post-ul am inceput sa il scriu in acea seara minunata de vineri spre sambata..exact dupa experienta respectiva…19 dec>

A inceput ca orice alta dimineata, in care m-am chinuit sa ma ridic din pat, desi cu o noapte inainte la 12 eram la asternuturi. Nu pot sa zic ca am dormit extraordinar de bine, mi-a fost foarte cald, si nu prea puteam sa respir, din cauza racelii problema cea din urma. N-are rost sa mai zic pe cine am blestemat pentru toate astea,fiind cel mai probabil blestemat la randul meu de cineva care avea aceleasi simptome:)). Trecem peste insa, evident! Am reusit sa ma trezesc, sa si ajung la timp chiar…nu ca altii :-w si-am asteptat cuminte sa ne strangem toti. Cel mai cuminte.

Usor, usor..unul cate unul, din putini ne-am facut multi. Am coborat apoi cadourile la masini. Aici s-a petrecut un episod mai…”amuzant” ca sa ii zic asa..fiecare cu parerea lui. Cu pungi intre degete, cam 2 de fiecare mana, ca sa fiu modest, insa destule s destul de voluminoase incat sa nu imi permita folosirea adecvata a membrelor am rugat, inevitabil pe cineva sa imi deschida portiera la masina. Toate bune si frumoase pana cand cineva’ul respectiv si-a inceput recitalul de “glume”. A deschis portiera, am multumit bineinteles, mi-a raspuns cu un “stai linistit ca am deschis pentru mine”…funny gluma, am gandit si zambit :D…pana cand a inchis portiera la loc, eu fiind in spatele lui asteptand sa isi lase sacosile in masina si sa le asez pe ale mele :|. A inchis portiera si a plecat,  am ramas stupefiat,din ce in ce mai stupefiat, proportional cu distanta de se dezvolta intre noi,  cu bagajele, socate si ele, in fata unei usi, privind cum se indeparteaza individul. Si nu, nu s-a intors!

Buna asta. Asa cunosti oamenii.

Aaaa…silly me…inca nu am spus ce se intampla de fapt acolo. Urma sa mergem la un camin de copilasi (nu aveau mai mult de 6-7 ani niciunul dintre ei), bolnavi intr-o masura mai mica sau mai mare de autism, undeva prin berceni, la o statie de budimex, al carui nume, din pacate imi scapa:(. Urma ca acei copii sa aiba parte de un program artistic, 2 showuri rock on, 2 melodii ale fetelor,  cateva colinde ale andreei si sa nu uitam bineinteles de Mos Craciun, care urma sa apara…de nicaieri si sa le aduca celor mici daruri, caci toti au fost cuminti, cei mai cuminti, stia el.

A fost ziua in care mi-am primit echipamentul. Treningul alb cu albastru, bandana si sepcile alea atat de tari!:x Ardeam de nerabdare sa il probez, sa simt ca imi apartine si ca ii apartin, lui, lor, noua. O senzatie cu totul si cu totul speciala. N-a mai contat ca imi era cu cateva numere mai mare, ca nu stiam exact cum sa fac cu anumite parti ale lui care ma incurcau, si aici intra mansetele de la pantaloni ce alunecau sub adidasi si m-ar fi incurcat la mers/dansat. Nimic din toate astea nu contau si atata timp cat n-au contat s-au si rezolvat, culmea,nu?:D S-a pliat dupa mine, mansetele au intrat in adidasi oferind un efect deosebit…etc.

Apoi am dansat…primul “show” in hainele de scena…m-am si incurcat, evident, spre marea mea rusine, ceea ce trebuie sa am grija sa nu se mai intample in viitor. A fost o experienta deosebita, pe care nu am de gand sa o ponegresc cu scuze pentru diverse chestii. Atmosfera a fost una deosebita, incarcata cu emotii (adevarate chiar), caldura, zambete, iar cu totii am avut alte fete decat cele de obicei :D..cine stie..cunoaste la ce ma refer. Copiii au dansat cu noi, moment in care am ramas aproape stupefiati si cu greu ne’am stapanit sa nu ne oprim si sa dansam cu ei, au aplaudat, bucuria lor plutea in aer. Au urmat fetele, mereu le uit numele, angels si ceva sau nush:D, iar dupa asta intrau fetele noastre cu a 2-a parte din show, moment in care am fost rapit din mijlocul lor…pentru ca…mosul…avea o treaba cu mine.  Ce a urmat nu pot sa spun, il las pe mos sa povesteasca…

Read Full Post »

Critica, plictiseala sau sfat

Am fost de plictiseala, am ajuns sa critic, iar acum incerc sa dau un sfat. In urma cu ceva timp, o saptamana cred ca a trecut, de 1 decembrie chiar, am zis sa mergem la film si nu la orice film…la unul 3D…de groaza. Reteta pare una de succes, imi plac horror’urile (intr-un mod sadic, de genul rad la ele sau incep sa fac caterinca…ciudat nu?…nicidecum; prefer sa fac asta in loc sa ma concentrez obsesiv pe film, sa alunec in poveste, sa ma identific si sa ma sperii pana imi sar ochii din cap), la 3D nu mai fusesem, de auzit insa, numai de bine. Toate bune si frumoase pana la partea cu insotitorii, nu m-a vrut nimeni, nimic nou in istoria mea recenta.:)) Inceputul sfarsitului, trebuia sa imi dau seama. N-am ascultat de semnele ce se iveau de pretutindeni asa ca am ajuns in plaza…cu alex…si cu lori (un public “La multi ani!” pe calea asta caci tocmai fusese ziua ei). Cu o ora inainte ajunsi, am zis sa bem un ceva sa treaca timpul. Bubbles si un loc cat mai ferit de ochii lumii, de ce sa rada si altii cu noi (nu de noi)? Ah, dar nu…mai inainte de asta ce credeti, am fost sa luam bilete. De unde?De la casa.De la casier chiar! Ce casier?Un casier ratat…si frustrat de lipsa de activitate sexuala probabil. Ne punem noi la coada, lori s-a bagat prima, “sa dea comanda”,  zice ca vrea 3 bilete la “Scar”(aici aflati si numele ilustrei pelicule), eu bag capul pe dupa umarul ei si ii spun domnisorului “dintre care unul sa fie cu reducere” si ii pun legitimatia de student pe tejghea. Aproba tacit printr-o miscare de sus in jos a capului, mestereste la “platane”, printeaza beletele, face calculul si ne comunica mirobolanta suma de 90(si ceva) de lei. Toate bune si frumoase pana cand fantomele trecutului, in speta matematica pe care am fost fortat s o invat pentru admiterea la facultate, m-au obligat sa fac un simplu calcul mintal cu variabila principala: “wtf…cu reducere biletul meu e 25 de lei..nicidecum 33..n-are cum sa duca tarasenia pana la 90 de lei”. In consecinta m-am adresat politicos domnisorului, cerand un desfasurator al scorului. Nu mica mi-a fost mirarea cand am constatat, mai mult sau mai putin cu stupoare, ca toate biletele erau taxate la pret intreg, iar raspunsul la iminenta intrebare “de ce?” a fost o izbucnire nervoasa cum ca cine a spus, cand, cui, cum si ca nu mai are ce sa faca oricum(pe un ton nicidecum impaciuitor). Primul instinct a fost sa ii raspund pe acelasi ton,  chiar am avut un inceput insa m-am calmat repede si am preferat un sec si superior (ca doar orgoliul e in floare la mine, iar vorbele pot durea uneori mai mult decat orice afront fizic…nu este cazul de fata, insa) “auzi, stii ceva, doar pentru ca ai avut parte toata ziua numai de clienti idioti asta nu inseamna ca trebuie sa iti versi nervii si frustrarile pe mine” (ceva de genul in orice caz, plus inca vreo cateva pe care nu reusesc sa mi le amintesc). Am lasat banii deoparte, am lasat si ranchiuna, e doar om pana la urma, poate nu e capabil, nu stie sau nu vrea sa schimbe unghiul din care priveste, insa, eu, daca puteam face asta de ce sa nu o fac, asa ca ne-am indreptat spre un bubbles la o masa retrasa, noi trei, eu si cu ei.

Timpul a trecut, repede ca de obicei, ca doar asa e cand te distrezi si esti cu cine iti place sa fii, insa despre asta cu alta ocazie. Ne indreptam spre film, trecem de “control” de care apropo,  puteam trece si daca aveam un singur bilet, atat de atent si devotat era “paznicul”. Luam popcorn…nu mai luam popcorn; era o coada de ziceai ca se da carne pe cartele (a se citi despre regimul comunist in Romania si ce a invatat Ceausescu in China de la mai marii socialisti de acolo), iar oamenii se inghesuiau spre intrarea in sala, unde se dadeau si ochelarii “speshiali”. Luam aia, intram in sala, urcam scarile pana in dreptul randului tiparit pe magnificele bilete, intram, si ii deranjam pe toti de pe rand pentru ca, dupa acum aveam sa ne dam seama, locurile noastre erau fix ultimele 3…din partea cealalta=))

Si iata-ne ca stateam noi cuminti in asteptarea peliculei, mai radeam putin, mai stateam de vorba, mai impartaseam impresii, leacuri antiplictiseala. Ne-am uitat si la trailerele ce rulau inainte de film, unul era chiar interesant insa ma gasesc in imposibilitatea de a-mi aduce aminte numele si chiar continutul lui.

A urmat logo-ul de la Dolby Digital si o numaratoare inversa, de la 3 in jos, toate 3D, viitorul suna bine. A inceput filmul, nu mai tin minte cum, o scena de groaza cred sau scena cu fetele in cimitir la un joint, chiar n-am idee. Primul gand, ah, asa e la inceput, trebuie sa imi obisnuiesc ochii, e prima data cand vin, poate asa trebuie sa fie. Al doilea, noroc ca stiu engleza, nu trebuie sa ma uit la subtitrare, ca nu pot sa ma uit cand colo cand colo, trebuie sa ma obisnuiesc diferit. Al treilea a fost, poate ma dor ochii din cauza dioptriilor si asa sunt ochelarii astia etc. Au fost si ganduri de genul, wow ce tare e faza asta (de 2 ori cred, maxim…iar una dintre ele arata un foc..si ceva incins parea ca vine spre tine. M-am si speriat la un moment dat, cand au iesit niste porumbei de sub o trapa, cea mai “scary” faza din tot filmul asta de groaza wannabe :)). Despre detaliile tehnice nu am ce spune decat “noroc ca nu eram singur” si puteam cere o parere celor de langa mine din care a reiesit cam asa: filmul era prost de la un capat la altul, subtitrarea era pe alta “frecventa” fata de imagine (la modul ori puteai s vezi imaginea, iar subtitrarea se vedea sters, ori invers), ochii ii dureau si pe ei, filmul in mare parte se vedea aiurea, nu intelegeai mare lucru…asadar…tehnic…realizat…in ultimul hal. Cat despre poveste, ce pot sa spun, din punctul meu de vedere kinda’ lame, un idiot cu un joc “smecher”(punea doua persoane pe mese-cam de operatie-alaturate pe care le chinuia pana cand una dintre ele ii “permitea” sa o omoare pe cealalta…deci viata fiecarei victime depinde de cat rezista compatriotul/ata…iar daca “refuza” mai primea cate o schingiuire…funny nu?….sa nu mai zic ca aveau niste rani din cauza carora era practic imposibil sa te mai aflii in viata…cateva exemple ar putea fi: una taiata pe picioare, lasata pe masa acolo de cu o seara inainte, de la alt “joc”, cat sange ar fi pierdut astfel, va las pe voi sa va ganditi…uneia ii taie limba de la radacina…iarasi..unde s-ar ajunge…tare insa faza cu capsatorul cand ii capseaza uneia coastele :-j). Idiotul cu “joc smecher” este ucis de catre o victima (actrita cu rol principal), in adolescenta acesteia, iar la maturitate, ucigasul revine printr-un copycat, la care nu ma asteptam ce-i drept. Au fost 2 faze mai frumoase, 3D asa(intentionat folosesc cuvantul asta obsesiv chiar, as putea spune), una cu un foc in prim-plan si cu o chestie incinsa ce venea spre noi :D. Nu mi-am dat seama ce era aia, ca multe chestii din film de altfel, insa ce pot spune, erau si cateva cadre dragute, nu cred ca asta era ideea, prin cadre dragute intelegandu-se “desluseam ce e acolo si vedeam o imagine clara” :-j….MIROBOLANT!

Cam atat despre film, o cronica putin cam haotica, nu mi-a facut mare placere sa revad seara respectiva, sper sa intelegeti ceva, plus ca va astept cu pareri in caz de l-ati vazut sau auzit ceva despre el.

Read Full Post »

Auto-critica

Ca cica tot e la “moda”, de parca am fi pe mess si gicutza da un mass “daca trimiti la toti cei din lista ta o sa ai parte d noroc la ruleta,iar persoana iubita iti va face cadou <2 cai frumosi>….daca nu dajshdaljdfhalsdfhsalfdshgfla matii” ( =)))))..prietenii stiu de ce)…hai sa pornim la auto critica…in timp ce o vorba din strabuni zicea “ne iubim prietenii nu atat pentru calitatile lor cat pentru defecte”. Iubiti-ma!:))

1.  Sunt perfectionist in multe dintre lucrurile pe care le fac…de aceea imi atrag observatii cum ca sunt prea tehnic uneori si n-am flow…gabitza, binecuvantat fie-i somnul caci in lumea viselor salasluieste la aceasta ora, stie mai bine=))

2. Sunt de parere ca detaliile fac diferenta. Foarte atent la ele, in micile lucruri fiind marile bucurii, ma pot supara uneori, aparent fara motiv, pe cei din jur, insa numai eu stiu ce-i in sufletul meu, mai ales ca de cele mai multe ori am dreptate si dintr-un detaliu micut pot extrage foarte multe. Uneori defect, alteori calitate.

3. Sunt pesimist, sau negativist cand vine vorba de anumite aspecte, ceea ce imi consuma mult timp uneori. In corectare ce-i drept, acum mi-e mult mai bine fata de cu ceva timp in urma 😀

4.Nu’mi place minciuna si uneori spun lucrurilor verde in fata, poate prea in fata.

5.Nu ma pricep la complimente, pentru ca nici nu vreau:)) tocmai de aia sunt mai ciudate.

6.Nu-mi place sa fiu normal, sub aspectul “generalitatea dicteaza normalitatea”, daca am fi toti “asa cum trebuie”, unde ar mai fi distractia, amuzamentul?!…marturisesc ce-i drept, ca multe dintre defectele din auto-critica sunt defecte considerate defecte la modul general, iar pe unele dintre ele chiar nu le vad asa.

7.Ma atasez repede de persoane, tocmai datorita faptului ca vad dincolo de aparente, citesc foarte usor p cineva, iar asta poate nu e agreeat intotdeauna.

8.Sunt foarte orgolios si am pierdut foarte multe lucruri din cauza asta. E mult de vorbit aici insa ma rezum la atat 😛

9.Sunt incapatanat si daca imi pun ceva in minte asa ramane.

10.Am o parere buna despre mine ca persoana. Mare defect:))

11.Ma subestimez de multe ori si supraestimez unii oameni.

12.Uneori sunt nehotarat si nu stiu ce sa aleg, iar pana la urma las balta toate variantele si ma apuc de altceva:))

13.Ma plictisesc repede.

14.Am o memorie buna..defect pentru altii:))

15.Stau foarte prost cu increderea in oameni, mi-am furat-o si eu la viata mea iar acum….(nu are legatura cu atasatul de mai sus…chiar daca poate pare)

16.Sunt foarte misterios, putine persoane pot spune ca stiu cate ceva despre mine :D…si de bine si de rau…depinde de fiecare

17.Imi place sa fac oamenii sa sufere uneori pentru ca vad ce au facut ei altora si simt ce vor face uneori, insa imi trece repede accesul asta, nu sunt vreun soi de justitiar.

18.Nu am o parere buna despre oameni in general …”credeam candva in oameni, m… lor de lighioane”(cumicu..nu e un mic…e un artist din under :D) =))

19.Manipulez foarte usor, tocmai de asta fac abuz de putere in unele cazuri.

20.Sunt copilaros.

21.Ahh,era cat pe ce sa uit de modestie :”>…”fanii” mei ar fi ramas dezamagiti

Cum ziceam, am o parere buna despre mine, sau orgoliul imi blocheaza accesul la cutia neagra, stiti cum sunt astea, defectele, se acopera unele pe celalaltele. Daca mai stiti si altele, lista ramane deschisa.

N-am cui sa dau leapsa mai departe asa ca…a plus tard!

Read Full Post »

Soon, mes petits

No time, no time…nu acum! Nu am timp…de fapt, am timp…chiar tot timpul din lume insa planificarea nu imi permite “sa am timp” de altceva decat ceea ce mi-am propus. Scurt pe doi: am “primit” leapsa de la Deea [intre noi fiind vorba:-$..dragut din partea ei,nu?:-j] sa pornesc la autocritica si sa scriu 20 de defecte ale mele. O sa imi fie tare greu, unul, hai doua, le gasesc, mai cu greu, insa le gasesc…dar ce ma fac pana la 20?!:-|=))…se pare ca l-am gasit pe primul, mai repede decat ma asteptam: “modestia”. Don’t u just love me?…

Asa ca promit ca atunci cand timpul imi va permite, undeva in viitorul apropiat, sa va delectati cu cateva dintre lucrurile pe care le maschez mai mult sau mai putin in viata de zi cu noapte. O sa o fac si pe asta, daca trebuie….:))

A bientot…sa nu imi duceti dorul 😀

p.s.: o sa dureze ceva…adieu bucharest et adieu passé

Read Full Post »