Azi sunt in alte ape decat ale mele…azi nu am chef de nimic…azi imi vine sa ma uit pe geam si sa raman pierdut printre norii gri de toamna tarzie. Azi nu am chef sa scriu nimic, sa inviorez nimic din hi5, niciun jurnal, niciun nimic. Azi am chef doar sa scriu, despre ce…..despre nimic…acelasi nimic de’l aminteam zilele trcute, sau poate altul caci au trecut ani de atunci, ani, ere…sau poate doar momente, inchise intr-o sfera de sticla pe care o privesc ori de cate ori lumea nu imi mai ajunge, cand simt ca am fost ca un bagaj ratacit in vama, trimis la adresa gresita, fara ca proprietarul sa il revendice vreodata. Unii ar zice parasit, altii abandonat…eu cred doar ca e o alta zi, o alta secunda irosita cu emotii si sentimente negative.
Par constient de toate lucrurile astea, insa doar le stiu, nimic mai mult. Am intrat…iar. Sunt intr-o transa in care tot ce scriu imi pare haotic, imi pare strain de mine, nu mai sunt eu, altcineva sau altceva scrie in locul meu, in momentul asta nu ma inteleg si nici nu stiu ce vreau, de la viata, de la tine, de la mine. Urasc incertitudinea, urasc sa nu stiu, sa nu fiu constient. Urasc sa fiu asa! Si iubesc in acelasi timp, sunt momente de inspiratie fulminanta, nicicand nu ma simt mai bine decat dupa o descarcare psiho-emotionala de o asemenea incarcatura. Asta sunt, par ciudat…si sunt…diferit…daca pentru tine, pentru voi asta inseamna ciudat…atunci da…sunt poate printre cei mai ciudati in viata. As merita un premiu Nobel!:))…ce zambet amar…fortat…parca as desena o coregrafie…”sarmalutele” stiu mai bine…
Ce pot sa zic,e vineri…noaptea…stau in fata calculatorului si scriu un post. Pentru cine? N-am nici cea mai mica idee, poate pentru mine, eu cel de toate zilele, nu cel care sunt acum, de nerecunoscut. As vrea sa fiu in alta parte acum, as vrea sa fac altceva decat ceea ce fac. Mi-ar placea o pajiste, mi-ar placea sa vad stelele de pe stalpi, mi-ar placea sa am lunile de langa, multe lucruri mi le doresc, multe as vrea. Viata e ca monitorul unui cardiac aflat in pragul tunelului, incercand sa dibuiasca in intuneric dupa fatidica luminita. Cu suisuri si coborasuri, chiar cand miocardul este perfect sanatos, normal deci…si cu o linie insotita de un piuit enervant prelung atunci knd te pregatesti sa pleci, sau ti se mai da inca o lovitura, pentru a-ti testa taria membrelor.
As vrea ca persoanele din jurul meu sa isi dea mai mult interesul, sa nu mi se mai para ca ma agit singur pentru o chestie care nici macar nu ma priveste in mod direct. As vrea sa vad ambitie, daruire, constientizare, nu individualism. As vrea sa renunt, sa ma retrag. M-am saturat!
Mi-a mai venit un gand. Mi-am adus aminte de pluralitatea eurilor din interiorul nostru. Desi credem sau vrem sa credem ca suntem unul, un tot, faptele si actiunile noastre par sa indice contrariul. Da, Daca…daca ar fi vorba, cum sustin anumite teorii esoterice ca in interiorul nostru zac nu una ci o legiune intreaga de alte euri, ce preiau controlul pe rand, si fac ce ii taie “capul”. Daca esenta noastra, adevarata puritate, pe care este clar ca am pierdut-o acum foarte mult timp, ar fi sufocata de personalitatile astea?…nu ma intelegeti gresit..nu sunt schizofrenic, asta nu, ar fi capul de pod…cand zic “personalitati”,euri…ma refer la euri precum: mania,furia,lacomia,invidia,ura….si altele, mai mult sau mai putin meschine. Suna teribil de aiurea DAR daca ar fi asa, ce s-ar alege de gandurile noastre, de momentele in care ne privim in oglinda si savuram perfectiunea….perfectiunea unui animal ranit, brazdat de cicatrici, de parti si organe lipsa, o 
monstruozitate…da,monstruozitate…monstruozitate careia primele parti stirpite i-au fost kiar okii…lumina sufletului. Daca ne-am vedea asa cum suntem de fapt oare ce s-ar intampla, oare ce s-ar alege de perfectiunea noastra utopica?!…
Sunt intrebari al caror raspuns il voi cauta probabil si maine si restul zilelor, sunt alegeri pe care va trebui sa le fac si le voi face, in primul rand in mine, alegeri ce tin de emotii si sentimente, oricat de greu mi-ar fi si oricat de tare va trebui sa ma lupt cu mine si cat voi suferi din cauza asta. O voi face! Daca asta se vrea, de undeva din alta sfera, atunci cand mi se vor da motive o voi face. Orgoliul, incapatanarea imi vor fi pe flancuri, stralucirea machiavelica imi va lumina ochii, umbra se va ridica in spatele meu. Umbra…caci o umbra sunt si asta voi fi mereu. Umanitatea este doar trecatoare, umanitate, stropul cu care am fost zamislit nu poate fi scos la iveala decat de anumite persoane, infime ca numar, de anumite situatii, pe cale de disparitie. Sunt lucruri cu care ma obisnuisem, nu mai speram nimic si nu mai doream nimic, decat sa indeplinesc misiunea ce mi-a fost data si sarcinile ce-mi sunt aduse la cunostiinta, lucruri de care s-a intamplat si sa uit…insa totul…totul este trecator si trecator va fi…caci nu va mai ramane nimic…decat o umbra…si acela voi fi eu…ultimul care stinge lumina…cel ce aprinde candela…soapta ce o simti pe gatul infierbantat…
perche antonio sa volare
Adrian Lupu- blog de calatorii si timp liber 