Ai habar de ce esti in stare?

Asa cum spunea si cabral, acest clip merita sa devina un viral puternic. Te pune pe ganduri si te face sa iti pui multe intrebari sau poate, cine stie, chiar sa iti raspunzi la unele. Astept opinii.

Read Full Post »

nosce te ipsum

Vom vorbi despre-aparente.

Vom vorbi despre esente.

Vom vorbi despre vise.

Chiar si despre cele scrise.

Vom vorbi despre defecte.

Multe, vesele, cochete.

Vorm vorbi despre lumina.

———————————–

Despre cea de-acum straina.

Vom citi totu-n ibric.

Vom vorbi despre….nimic

Read Full Post »

Tempus edax, homo edacior (I)

Je comence mon post avec…rien!

Timpul trece si isi asterne obosit armele in fiecare seara pe aripile unei rafale de vant ce urmeaza a parcurge inconjurul globului si-al universului. Este un singuratic, toti il iubesc, toti il blameaza. Nu are mama, nu are tata, nu are frati, surori. Are doar subordonati, este marele arhitect si micul comandant de divizie. Taie, spanzura, amageste,fericeste. Duce un razboi impotriva…impotriva cui? Poate de-am stii, n-am mai fi astazi aici ci intr-o alta galaxie, intr-un alt univers, intr-o alta forma. Si ca veni vorba de forme…ce forma are timpul? -si nu ma refer la forma din fizica cuantica sau din diversele interpretari matematice…stiinte reci, “exacte” cica, stiinte care insa ne vor duce, mai devreme sau mai tarziu intr-un dead end…dangerously dead end…de unde intoarcerea nici ca va mai fi posibila oricat de tare ne-am dori-….deci…ce forma are timpul? cum a aparut? exista oare cu adevarat, sau este doar o variabila teoretica ce contorizeaza ridurile de pe fata, cicatricile de pe genunchi,oboseala muschilor?…

Timpul…timpul le rezolva pe toate…in atelierul lui de marmura bate neincetat cu ciocanele sale argintate si sufla vartos in foalele ce stau la baza cuptorului acestui mare arhitect. El leaga, el dezleaga. El rezolva. Oare face asta pentru ca vrea, pentru ca trebuie? Oare ii place ceea ce face?…Oare prin stangacia cu care le imparte pe toate tuturor, nu incearca oare sa ne dea un imbold, sa luam atitudine? Contrarul l-ar face “rau” prin definitie (unde prin rau se intelege ceva ce “nu iti convine” sau care s-a dovedit a fi contrar asteptarilor tale prin nemultumirea ce o atrage). Toti se plang, nimeni nu face nimic.

Timpul…timpul  le rezolva pe toate…timpul nu rezolva nimic, face doar ca opera mainii omului sa se scurga, sa se descompuna, catre infernuri arhitecturale, umane si stiintifice. Teorii devin depasite pentru ca timpul aduce altele mai noi, oameni mor, pentru ca timpul are grija de ei, cladiri se sfarma, sculpturi se prabusesc. Nimic nu dureaza. Animalele, natura, isi urmeaza cursul. Natura nu moare, sufera, cu fiecare colt ce ii este starpit de maini batatorite.

Timpul iubeste, timpul adora, timpul rasplateste, timpul e viu. Timpul e in mana noastra!

Read Full Post »

Danke

pentru ca trebuie sau mai bine zis  “vreau” sa le multumesc celor care si-au amintit si mi-au zis la multi ani ieri, nu multi la numar ce-i drept, insa…hey…cand a contat cantitatea in astfel de cazuri?:D

-asta nu inseamna ca am ceva cu persoanele care au uitat sau pur si simplu nu stiau, sunt doar binedispus din cauza celor din cealalta categorie-

nu o sa ii insir pe cei ce mi-au urat diverse cu ocazia zilei de…ieri:)) tocmai de aceea i-as ruga pe ei, pe fiecare in parte, sa lase cate un comment aici (cu ce va taie capul:))),asa…ca amintire

Read Full Post »

Perfect means perfect…and perfect twas (III)- Grand Finale

…insa cadou cu cadou, zambet cu zambet, toate temerile, toate emotiile s-au risipit, sufletul si trupu-mi s-au separat unul de celalalt, ochii de stralucire, si caldura de buzunarul cu surprize. Ciudata senzatie, ca si cum te-ai putea privi prin alti ochi, cei ai aparatului de filmat, sau cei ai unei fantome si te-ai vedea pe tine facand ceea ce faci. Copiii au trecut unul cate unul pe la mine, in timp ce le strigam numele, pentru a-si lua cadourile si pentru a multumi mosului. Am facut poze impreuna, mi-au aratat afectiunea lor, m-au pupat, mi-au spus poezii, am primit si felicitare chiar, m-au impresionat pana la Polul Nord si inapoi! Tot ce-a fost sau nu in existenta mea fost dat uitarii in acele clipe, nimic nu mai conta, nimic nu exista…”

se pare ca a fost ceva special pentru mos, o clipa  pe care o va pretui, probabil, cate zile va mai avea de trait. Si eu la fel.

Dupa acele momente, artistice si nu numai, am iesit cu totii in fata caminului, am facut poze, am ras, am depasit limitele sordidei existente umane si ne-am apropiat cu un pas mic, insa important de autorealizare. Cred ca atunci, fiecare dintre noi a obtinut, ceea ce probabil isi dorea de ceva timp, putina uniune in trupa, sa fim legati, apropiati. Toate disensiunile ce-au existat vreodata, inainte sau dupa ce au aparut anumite persoane, vor disparea, toate defectele vor fi corectate sau transformate in calitati, tot raul va fi spre bine. Fiecare dintre noi va deveni cineva, prin intermediul celorlalti, suntem un grup, nu individualitati, impreuna suntem de neatins, iar asta am inceput sa demonstram, putin cate putin, pentru ca totul se face usor, nu dintr-o data. Intai unul, apoi doi, apoi din ce in ce in ce mai multi. In urmatorul post voi vorbi de 6.

In cele din urma, mc-ul de la Brancoveanu (e de tinut minte asta b-) ), s-a umplut cu glasurile si sufletele noastre. Cei mai smecheri!:D :)). Tot Rock On-ul (cu tot cu bubu, prin noi..care n-a fost prezenta fizic din cauza unei…”accidentari”…a lipsit totusi tzantzosh, n-am idee de ce, pe unde a plecat) si o parte din Funky Fresh, prin Victor si Danuta. Foarte tare zi!

Iar pentru toate astea, vreau sa le multumesc (fara ca ei sa vada, si sper sa nici nu vada vreodata, aviz pentru cei cu gura mare :-w…pentru ca din punctul meu de vedere poti multumi cuiva facand ceva pentru el…cuvintele sunt de prisos de cele mai multe ori…fapte NU vorbe) lui Taz si Biancai, cei care au facut totul posibil, din mai toate punctele de vedere (pe care sper sa nu ii mai suparam de acum incolo, si sa le oferim ceea ce isi doresc de la noi…nu-i asa copii?:D) si tuturor celor care au fost prezenti si alaturi de la un capat la celalalt…

A bientot!

Read Full Post »

Perfect means perfect…and perfect twas (II)- Santa

“Era un alt an, insa nimic nu-i putea stirbi din maretie. Venea Craciunul, iar copiii ma asteptau nerabdatori, ca si mine (pe ei), de altfel. Drumul a fost greu, nu foarte anevoios, dar greu, presarat cu multa munca, ambitie si determinare, n-a fost usor sa ajung acolo. Cu toate astea, mai am multe de invatat, multe de tras si mult de muncit. Asa e in viata pana la urma, cat traiesti inveti, in fiecare zi ceva nou, si asa trebuie sa fie. Ieri ai plans, azi te bucuri, maine nu se stie…atata timp cat traiesti un azi etern, uiti de trecut si nu tratezi viitorul cu o importanta mai mare decat i se cuvine, la fel va fi si sufletul tau…etern. In ochii tai, in inimile celor carora le esti drag (caci nu este obligatoriu ca cei ce-ti sunt dragi sa simta acelasi lucru ca si tine…si invers) in aerul ce-l respiri, in apa pe care o bei, in razele soarelui ce incalzesc obrajii copiilor mici in timp ce se zbenguie de colo colo.

Acei copii sunt speciali, nu pentru ca sunt bolnavi…ci pentru ca sunt copii, pentru ca au emotii, pentru ca se bucura, rad, plang, stralucesc pentru ca isi traiesc prezentul. Poate ca nu sunt ca toti ceilalti, insa asta nu inseamna ca nu sunt normali, sunt normali in normalitatea lor, in lumea lor, acolo sunt perfecti si ar trebui sa invatam de la ei, sa trecem peste prejudecati, peste neincredere si teama. Nu au si nu avem nimic de pierdut, niciodata. Mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat sa regreti ca nu ai incercat macar…Am zis!

Erau nerabdatori, totul a trebuit sa se desfasoare cu viteza luminii, oricat de tare le-ar fi placut ce vedeau, isi doreau totusi sa il vada pe Moshu’, sa isi primeasca darurile, asa ca a trebuit sa ma misc repede. Foarte greu sacul verde de deplasat, in care erau pachetelele cu dulciuri si fructe, noroc ca spiridusii au fost promti si m-au ajutat, atat cu sacul cat si cu pungutele in care ardeau, dornice de afectiune, jucariile. Asa ca am aparut, putin mai mignon, nicidecum impunator, tinerel, ca in vremurile bune, si fara burtica…doar facem sport 😀

Aveam emotii, ca si cum ar fi fost prima data cand faceam asta, insa pentru ei n-a contat, eram acelasi mos ce-am fost intotdeauna, gardianul sperantelor si dorintelor de pe parcursul anului, cel care, daca au fost cuminti, si n-as putea sustine niciodata ca nu a fost asa, urmeaza sa le aduca o raza de bucurie pe chipuri.

Read Full Post »

Perfect means perfect…and perfect twas (I)

<in primul rand, post-ul am inceput sa il scriu in acea seara minunata de vineri spre sambata..exact dupa experienta respectiva…19 dec>

A inceput ca orice alta dimineata, in care m-am chinuit sa ma ridic din pat, desi cu o noapte inainte la 12 eram la asternuturi. Nu pot sa zic ca am dormit extraordinar de bine, mi-a fost foarte cald, si nu prea puteam sa respir, din cauza racelii problema cea din urma. N-are rost sa mai zic pe cine am blestemat pentru toate astea,fiind cel mai probabil blestemat la randul meu de cineva care avea aceleasi simptome:)). Trecem peste insa, evident! Am reusit sa ma trezesc, sa si ajung la timp chiar…nu ca altii :-w si-am asteptat cuminte sa ne strangem toti. Cel mai cuminte.

Usor, usor..unul cate unul, din putini ne-am facut multi. Am coborat apoi cadourile la masini. Aici s-a petrecut un episod mai…”amuzant” ca sa ii zic asa..fiecare cu parerea lui. Cu pungi intre degete, cam 2 de fiecare mana, ca sa fiu modest, insa destule s destul de voluminoase incat sa nu imi permita folosirea adecvata a membrelor am rugat, inevitabil pe cineva sa imi deschida portiera la masina. Toate bune si frumoase pana cand cineva’ul respectiv si-a inceput recitalul de “glume”. A deschis portiera, am multumit bineinteles, mi-a raspuns cu un “stai linistit ca am deschis pentru mine”…funny gluma, am gandit si zambit :D…pana cand a inchis portiera la loc, eu fiind in spatele lui asteptand sa isi lase sacosile in masina si sa le asez pe ale mele :|. A inchis portiera si a plecat,  am ramas stupefiat,din ce in ce mai stupefiat, proportional cu distanta de se dezvolta intre noi,  cu bagajele, socate si ele, in fata unei usi, privind cum se indeparteaza individul. Si nu, nu s-a intors!

Buna asta. Asa cunosti oamenii.

Aaaa…silly me…inca nu am spus ce se intampla de fapt acolo. Urma sa mergem la un camin de copilasi (nu aveau mai mult de 6-7 ani niciunul dintre ei), bolnavi intr-o masura mai mica sau mai mare de autism, undeva prin berceni, la o statie de budimex, al carui nume, din pacate imi scapa:(. Urma ca acei copii sa aiba parte de un program artistic, 2 showuri rock on, 2 melodii ale fetelor,  cateva colinde ale andreei si sa nu uitam bineinteles de Mos Craciun, care urma sa apara…de nicaieri si sa le aduca celor mici daruri, caci toti au fost cuminti, cei mai cuminti, stia el.

A fost ziua in care mi-am primit echipamentul. Treningul alb cu albastru, bandana si sepcile alea atat de tari!:x Ardeam de nerabdare sa il probez, sa simt ca imi apartine si ca ii apartin, lui, lor, noua. O senzatie cu totul si cu totul speciala. N-a mai contat ca imi era cu cateva numere mai mare, ca nu stiam exact cum sa fac cu anumite parti ale lui care ma incurcau, si aici intra mansetele de la pantaloni ce alunecau sub adidasi si m-ar fi incurcat la mers/dansat. Nimic din toate astea nu contau si atata timp cat n-au contat s-au si rezolvat, culmea,nu?:D S-a pliat dupa mine, mansetele au intrat in adidasi oferind un efect deosebit…etc.

Apoi am dansat…primul “show” in hainele de scena…m-am si incurcat, evident, spre marea mea rusine, ceea ce trebuie sa am grija sa nu se mai intample in viitor. A fost o experienta deosebita, pe care nu am de gand sa o ponegresc cu scuze pentru diverse chestii. Atmosfera a fost una deosebita, incarcata cu emotii (adevarate chiar), caldura, zambete, iar cu totii am avut alte fete decat cele de obicei :D..cine stie..cunoaste la ce ma refer. Copiii au dansat cu noi, moment in care am ramas aproape stupefiati si cu greu ne’am stapanit sa nu ne oprim si sa dansam cu ei, au aplaudat, bucuria lor plutea in aer. Au urmat fetele, mereu le uit numele, angels si ceva sau nush:D, iar dupa asta intrau fetele noastre cu a 2-a parte din show, moment in care am fost rapit din mijlocul lor…pentru ca…mosul…avea o treaba cu mine.  Ce a urmat nu pot sa spun, il las pe mos sa povesteasca…

Read Full Post »

Pe sub podul inghetat si gri

Azi sunt in alte ape decat ale mele…azi nu am chef de nimic…azi imi vine sa ma uit pe geam si sa raman pierdut printre norii gri de toamna tarzie. Azi nu am chef sa scriu nimic, sa inviorez nimic din hi5, niciun jurnal, niciun nimic. Azi am chef doar sa scriu, despre ce…..despre nimic…acelasi nimic de’l aminteam zilele trcute, sau poate altul caci au trecut ani de atunci, ani, ere…sau poate doar momente, inchise intr-o sfera de sticla pe care o privesc ori de cate ori lumea nu imi mai ajunge, cand simt ca am fost ca un bagaj ratacit in vama, trimis la adresa gresita, fara ca proprietarul sa il revendice vreodata. Unii ar zice parasit, altii abandonat…eu cred doar ca e o alta zi, o alta secunda irosita cu emotii si sentimente negative.

Par constient de toate lucrurile astea, insa doar le stiu, nimic mai mult. Am intrat…iar. Sunt intr-o transa in care tot ce scriu imi pare haotic, imi pare strain de mine, nu mai sunt eu, altcineva sau altceva scrie in locul meu, in momentul asta nu ma inteleg si nici nu stiu ce vreau, de la viata, de la tine, de la mine. Urasc incertitudinea, urasc sa nu stiu, sa nu fiu constient. Urasc sa fiu asa! Si iubesc in acelasi timp, sunt momente de inspiratie fulminanta, nicicand nu ma simt mai bine decat dupa o descarcare psiho-emotionala de o asemenea incarcatura. Asta sunt, par ciudat…si sunt…diferit…daca pentru tine, pentru voi asta inseamna ciudat…atunci da…sunt poate printre cei mai ciudati in viata. As merita un premiu Nobel!:))…ce zambet amar…fortat…parca as desena o coregrafie…”sarmalutele” stiu mai bine…

Ce pot sa zic,e vineri…noaptea…stau in fata calculatorului si scriu un post. Pentru cine? N-am nici cea mai mica idee, poate pentru mine, eu cel de toate zilele, nu cel care sunt acum, de nerecunoscut. As vrea sa fiu in alta parte acum, as vrea sa fac altceva decat ceea ce fac. Mi-ar placea o pajiste, mi-ar placea sa vad stelele de pe stalpi, mi-ar placea sa am lunile de langa, multe lucruri mi le doresc, multe as vrea. Viata e ca monitorul unui cardiac aflat in pragul tunelului, incercand sa dibuiasca in intuneric dupa fatidica luminita. Cu suisuri si coborasuri, chiar cand miocardul este perfect sanatos, normal deci…si cu o linie insotita de un piuit enervant prelung atunci knd te pregatesti sa pleci, sau ti se mai da inca o lovitura, pentru a-ti testa taria membrelor.

As vrea ca persoanele din jurul meu sa isi dea mai mult interesul, sa nu mi se mai para ca ma agit singur pentru o chestie care nici macar nu ma priveste in mod direct. As vrea sa vad ambitie, daruire, constientizare, nu individualism. As vrea sa renunt, sa ma retrag. M-am saturat!

Mi-a mai venit un gand. Mi-am adus aminte de pluralitatea eurilor din interiorul nostru. Desi credem sau vrem sa credem ca suntem unul, un tot, faptele si actiunile noastre par sa indice contrariul. Da, Daca…daca ar fi vorba, cum sustin anumite teorii esoterice ca in interiorul nostru zac nu una ci o legiune intreaga de alte euri, ce preiau controlul pe rand, si fac ce ii taie “capul”. Daca esenta noastra, adevarata puritate, pe care este clar ca am pierdut-o acum foarte mult timp, ar fi sufocata de personalitatile astea?…nu ma intelegeti gresit..nu sunt schizofrenic, asta nu, ar fi capul de pod…cand zic “personalitati”,euri…ma refer la euri precum: mania,furia,lacomia,invidia,ura….si altele, mai mult sau mai putin meschine. Suna teribil de aiurea DAR daca ar fi asa, ce s-ar alege de gandurile noastre, de momentele in care ne privim in oglinda si savuram perfectiunea….perfectiunea unui animal ranit, brazdat de cicatrici, de parti si organe lipsa, o monstruozitate…da,monstruozitate…monstruozitate careia primele parti stirpite i-au fost kiar okii…lumina sufletului. Daca ne-am vedea asa cum suntem de fapt oare ce s-ar intampla, oare ce s-ar alege de perfectiunea noastra utopica?!…

Sunt intrebari al caror raspuns il voi cauta probabil si maine si restul zilelor, sunt alegeri pe care va trebui sa le fac si le voi face, in primul rand in mine, alegeri ce tin de emotii si sentimente, oricat de greu mi-ar fi si oricat de tare va trebui sa ma lupt cu mine si cat voi suferi din cauza asta. O voi face! Daca asta se vrea, de undeva din alta sfera, atunci cand mi se vor da motive o voi face. Orgoliul, incapatanarea imi vor fi pe flancuri, stralucirea machiavelica imi va lumina ochii, umbra se va ridica in spatele meu. Umbra…caci o umbra sunt si asta voi fi mereu. Umanitatea este doar trecatoare, umanitate, stropul cu care am fost zamislit nu poate fi scos la iveala decat de anumite persoane, infime ca numar, de anumite situatii, pe cale de disparitie. Sunt lucruri cu care ma obisnuisem, nu mai speram nimic si nu mai doream nimic, decat sa indeplinesc misiunea ce mi-a fost data si sarcinile ce-mi sunt aduse la cunostiinta, lucruri de care s-a intamplat si sa uit…insa totul…totul este trecator si trecator va fi…caci nu va mai ramane nimic…decat o umbra…si acela voi fi eu…ultimul care stinge lumina…cel ce aprinde candela…soapta ce o simti pe gatul infierbantat…

perche antonio sa volare

Read Full Post »