<in primul rand, post-ul am inceput sa il scriu in acea seara minunata de vineri spre sambata..exact dupa experienta respectiva…19 dec>
A inceput ca orice alta dimineata, in care m-am chinuit sa ma ridic din pat, desi cu o noapte inainte la 12 eram la asternuturi. Nu pot sa zic ca am dormit extraordinar de bine, mi-a fost foarte cald, si nu prea puteam sa respir, din cauza racelii problema cea din urma. N-are rost sa mai zic pe cine am blestemat pentru toate astea,fiind cel mai probabil blestemat la randul meu de cineva care avea aceleasi simptome:)). Trecem peste insa, evident! Am reusit sa ma trezesc, sa si ajung la timp chiar…nu ca altii :-w si-am asteptat cuminte sa ne strangem toti. Cel mai cuminte.
Usor, usor..unul cate unul, din putini ne-am facut multi. Am coborat apoi cadourile la masini. Aici s-a petrecut un episod mai…”amuzant” ca sa ii zic asa..fiecare cu parerea lui. Cu pungi intre degete, cam 2 de fiecare mana, ca sa fiu modest, insa destule s destul de voluminoase incat sa nu imi permita folosirea adecvata a membrelor am rugat, inevitabil pe cineva sa imi deschida portiera la masina. Toate bune si frumoase pana cand cineva’ul respectiv si-a inceput recitalul de “glume”. A deschis portiera, am multumit bineinteles, mi-a raspuns cu un “stai linistit ca am deschis pentru mine”…funny gluma, am gandit si zambit :D…pana cand a inchis portiera la loc, eu fiind in spatele lui asteptand sa isi lase sacosile in masina si sa le asez pe ale mele :|. A inchis portiera si a plecat, am ramas stupefiat,din ce in ce mai stupefiat, proportional cu distanta de se dezvolta intre noi, cu bagajele, socate si ele, in fata unei usi, privind cum se indeparteaza individul. Si nu, nu s-a intors!
Buna asta. Asa cunosti oamenii.
Aaaa…silly me…inca nu am spus ce se intampla de fapt acolo. Urma sa mergem la un camin de copilasi (nu aveau mai mult de 6-7 ani niciunul dintre ei), bolnavi intr-o masura mai mica sau mai mare de autism, undeva prin berceni, la o statie de budimex, al carui nume, din pacate imi scapa:(. Urma ca acei copii sa aiba parte de un program artistic, 2 showuri rock on, 2 melodii ale fetelor, cateva colinde ale andreei si sa nu uitam bineinteles de Mos Craciun, care urma sa apara…de nicaieri si sa le aduca celor mici daruri, caci toti au fost cuminti, cei mai cuminti, stia el.
A fost ziua in care mi-am primit echipamentul. Treningul alb cu albastru, bandana si sepcile alea atat de tari!:x Ardeam de nerabdare sa il probez, sa simt ca imi apartine si ca ii apartin, lui, lor, noua. O senzatie cu totul si cu totul speciala. N-a mai contat ca imi era cu cateva numere mai mare, ca nu stiam exact cum sa fac cu anumite parti ale lui care ma incurcau, si aici intra mansetele de la pantaloni ce alunecau sub adidasi si m-ar fi incurcat la mers/dansat. Nimic din toate astea nu contau si atata timp cat n-au contat s-au si rezolvat, culmea,nu?:D S-a pliat dupa mine, mansetele au intrat in adidasi oferind un efect deosebit…etc.
Apoi am dansat…primul “show” in hainele de scena…m-am si incurcat, evident, spre marea mea rusine, ceea ce trebuie sa am grija sa nu se mai intample in viitor. A fost o experienta deosebita, pe care nu am de gand sa o ponegresc cu scuze pentru diverse chestii. Atmosfera a fost una deosebita, incarcata cu emotii (adevarate chiar), caldura, zambete, iar cu totii am avut alte fete decat cele de obicei :D..cine stie..cunoaste la ce ma refer. Copiii au dansat cu noi, moment in care am ramas aproape stupefiati si cu greu ne’am stapanit sa nu ne oprim si sa dansam cu ei, au aplaudat, bucuria lor plutea in aer. Au urmat fetele, mereu le uit numele, angels si ceva sau nush:D, iar dupa asta intrau fetele noastre cu a 2-a parte din show, moment in care am fost rapit din mijlocul lor…pentru ca…mosul…avea o treaba cu mine. Ce a urmat nu pot sa spun, il las pe mos sa povesteasca…
Read Full Post »
Adrian Lupu- blog de calatorii si timp liber 