Tempus edax, homo edacior (I)

Je comence mon post avec…rien!

Timpul trece si isi asterne obosit armele in fiecare seara pe aripile unei rafale de vant ce urmeaza a parcurge inconjurul globului si-al universului. Este un singuratic, toti il iubesc, toti il blameaza. Nu are mama, nu are tata, nu are frati, surori. Are doar subordonati, este marele arhitect si micul comandant de divizie. Taie, spanzura, amageste,fericeste. Duce un razboi impotriva…impotriva cui? Poate de-am stii, n-am mai fi astazi aici ci intr-o alta galaxie, intr-un alt univers, intr-o alta forma. Si ca veni vorba de forme…ce forma are timpul? -si nu ma refer la forma din fizica cuantica sau din diversele interpretari matematice…stiinte reci, “exacte” cica, stiinte care insa ne vor duce, mai devreme sau mai tarziu intr-un dead end…dangerously dead end…de unde intoarcerea nici ca va mai fi posibila oricat de tare ne-am dori-….deci…ce forma are timpul? cum a aparut? exista oare cu adevarat, sau este doar o variabila teoretica ce contorizeaza ridurile de pe fata, cicatricile de pe genunchi,oboseala muschilor?…

Timpul…timpul le rezolva pe toate…in atelierul lui de marmura bate neincetat cu ciocanele sale argintate si sufla vartos in foalele ce stau la baza cuptorului acestui mare arhitect. El leaga, el dezleaga. El rezolva. Oare face asta pentru ca vrea, pentru ca trebuie? Oare ii place ceea ce face?…Oare prin stangacia cu care le imparte pe toate tuturor, nu incearca oare sa ne dea un imbold, sa luam atitudine? Contrarul l-ar face “rau” prin definitie (unde prin rau se intelege ceva ce “nu iti convine” sau care s-a dovedit a fi contrar asteptarilor tale prin nemultumirea ce o atrage). Toti se plang, nimeni nu face nimic.

Timpul…timpul  le rezolva pe toate…timpul nu rezolva nimic, face doar ca opera mainii omului sa se scurga, sa se descompuna, catre infernuri arhitecturale, umane si stiintifice. Teorii devin depasite pentru ca timpul aduce altele mai noi, oameni mor, pentru ca timpul are grija de ei, cladiri se sfarma, sculpturi se prabusesc. Nimic nu dureaza. Animalele, natura, isi urmeaza cursul. Natura nu moare, sufera, cu fiecare colt ce ii este starpit de maini batatorite.

Timpul iubeste, timpul adora, timpul rasplateste, timpul e viu. Timpul e in mana noastra!

Read Full Post »

Incifrat

Daca titlul zice ca poezia este incifrata,atunci incifrata este:)) Este oarecum logic, si nu prea. Poezia asta isi ascunde secretul bine, un secret zavorat de un cod simplu, atat de simplu incat tocmai asta il face dificil de “citit”. Se schimba putin si stilul, imi plac stilurile atator scriitori incat n-am cum sa nu ma las influentat intr-o oarecare masura de catre fiecare fara sa imi dau seama uneori,chiar. Destula vorbaraie, putina tristete mai bine 😀

“In orice pozitie ar fi, ceasul ticaie mereu

nu’l intereseaza de vant ploaie sau necaz

nu-i pasa de unuia ii bine sau i-e greu

ceasul ticaie mereu

.

Orice vantul ar sopti,luna vine si-apoi dispare

nu conteaza de e viscol,noapte in niciun caz

sta neabatuta pe-aceeasi carare

luna vine si-apoi dispare

.

Caz ciudat nu-i niciodata,trist e veacul ratacit

moara de vant cu vantul se lupta

trista-i viata greierului necajit

trist e veacul ratacit

.

Mor lacustele pe campuri aride,si timpul acum e mort

e iarna ger,soarele-arde pupile dilatate

e violet si cala e pe tort

si timpul acum e mort”

Daca ii descifreaza careva mesajul as fi mai mult decat fericit sa il/o ascult 😀

Pana data viitoare…antonio inca mai stie sa zboare.

Read Full Post »

Timpul

Luuuume, luuuuume, mic eveniment mare! Azi este ziua nu cu unul ci cu 2(doua !!!) post-uri! De ce asta, nu stiu, poate ca sunt in toane bune, poate ca imi face placere, poate ca maine nu o sa am timp! :D…sau…din cauza somnului din care abia m-am trezit.

Sa continuam deci! Afara frig, frig rau, se simte venirea iernii, de parca vara tarzie ce a tinut pana mai deunazi s-a suparat brusc, si-a facut bagajele si ne-a dat papucii (imblaniti, ca doar urmeaza anotimpul rece:))) si un post cald, foarte cald, ca perioada, caci vine din vara, iar ca forma si structura…suna cam asa:

30 august 2007, 5:51 PM

“in timp ce soarele adie linistit,

briza marii ne scalda in razele ei albe,

astepti imprevizibilul ce-ti este sortit

si te pierzi in bratele ei calde.

.

visezi cu luna,steaua-ti este aproape

oftezi intr-una si steaua e departe

ridici privirea,lumina cautand,

inclestezi buzele, la ea visand..

.

rasaritul face s apuna o veke era

stropi de roua ti se scurg p chip..

te agati usor de-o inima sincera

te-ai pierdut..de spatiu…si de timp…”

Cam asa suna numarul 3, cateva versuri la care tin si care inseamna ceva pentru mine, mai ales datorita mesajului pe care il contin. Imi plac detaliile, imi place sa le dau atentie, imi place ca harta pe care o deseneaza cele mai mici puncte sa fie harta reala. Nimic nu este lasat la voia intamplarii, un exemplu banal ar putea fi dinamica rimei (incrucisata, imperecheata, incrucisata…feminina si masculina), cu toate inseamna ceva si tocmai asta face scrierea speciala, transpunerea sufletului in cuvinte, mai mult sau mai putin obisnuite, nu forma lor ci felul in care se impletesc ele.

p.s.: punctele dintre strofe le-am pus pentru a le separa, editorul lipea randurile intre ele fara sa lase spatiu. Cand imi dau seama cum se face revin cu un edit 😀

Read Full Post »