Dracuuuulaaaa…

…Ultima, dar nu cea din urma seara…ba da… si cea din urma, cum altfel…doar e ultima! a fost cea care a inchis festivalul Callatis. De aceasta data munca Rock On a fost mai laborioasa si mai lunga decat toate serile la un loc, si rezultatul a fost pe masura, partea noastra cel putin. Aceasta a constat in punerea in scena a MusicHall-ului “Dracula in love”, poveste despre originea reala a contelui Dracula, nimeni altul decat domnitorul roman Vlad Tepes si despre cum au facut scriitorii occidentali, in frunte cu Bram Stocker, bani pe carca legendei conform careia  domnitorul insetat de sange si de dreptate ar fi fost, de fapt,  un vampir veritabil. Adevar sau fictiune?…nimeni n-ar putea pana la urma sa bage mana in foc…insa acest spectacol a fost conceput ca o avanpremiera a unui spectacol de mare anvergura, menit sa  promoveze imaginea Romaniei peste hotare. Asa ca ne vom mai vedea…

Un scurt rezumat: vampiri, varcolaci, toale franjurate si manjite de sange, Annika de la “Rednexx”, Adrian Enache…15 minute de dans!

Multumiri pe aceasta cale bineinteles echipei care a coordonat festivalul, in frunte cu domnul Diaconu si make-up artistului Alex (daca nu stiu numele de familie al omului, ce sa fac), au facut cu totii o treaba foarte buna.

Multumiri si baietilor de la Floor Control Crew, care au fost cu noi pe scena seara de seara si alaturi de care am creeat momente care mai de care mai incendiare. Si multumesc colegilor mei de trupa, multumesc lui Taz, multumesc tuturor care s-au implicat in acest proiect. Ne-am distrat, ne-am jucat, ne-am certat, ne-am impacat…a fost cel mai tare cantonament!

Sa nu ii uit nici pe cei mici, care pe timpul festivalului de la Callatis au venit la “Cursurile de streetdance cu Taz si Rock On” si care au inchis festivalul cu o coregrafie pe imnul festivalului Callatis. Au fost cei mai tari, au fost cei mai buni…si merita toate laudele din lume! Bravo…si nu uitati ca intr-o zi, prin munca si perseverenta, veti ajunge mai departe decat ati fost vreodata!

Din pacate, nu o sa va pot oferi decat niste poze, foarte tari de altfel, pentru ca video este cu copyright si daca proprietarii lui nu vor sa apara, nu apare,simplu!

La revedere Callatis!

Read Full Post »

Perfect means perfect…and perfect twas (III)- Grand Finale

…insa cadou cu cadou, zambet cu zambet, toate temerile, toate emotiile s-au risipit, sufletul si trupu-mi s-au separat unul de celalalt, ochii de stralucire, si caldura de buzunarul cu surprize. Ciudata senzatie, ca si cum te-ai putea privi prin alti ochi, cei ai aparatului de filmat, sau cei ai unei fantome si te-ai vedea pe tine facand ceea ce faci. Copiii au trecut unul cate unul pe la mine, in timp ce le strigam numele, pentru a-si lua cadourile si pentru a multumi mosului. Am facut poze impreuna, mi-au aratat afectiunea lor, m-au pupat, mi-au spus poezii, am primit si felicitare chiar, m-au impresionat pana la Polul Nord si inapoi! Tot ce-a fost sau nu in existenta mea fost dat uitarii in acele clipe, nimic nu mai conta, nimic nu exista…”

se pare ca a fost ceva special pentru mos, o clipa  pe care o va pretui, probabil, cate zile va mai avea de trait. Si eu la fel.

Dupa acele momente, artistice si nu numai, am iesit cu totii in fata caminului, am facut poze, am ras, am depasit limitele sordidei existente umane si ne-am apropiat cu un pas mic, insa important de autorealizare. Cred ca atunci, fiecare dintre noi a obtinut, ceea ce probabil isi dorea de ceva timp, putina uniune in trupa, sa fim legati, apropiati. Toate disensiunile ce-au existat vreodata, inainte sau dupa ce au aparut anumite persoane, vor disparea, toate defectele vor fi corectate sau transformate in calitati, tot raul va fi spre bine. Fiecare dintre noi va deveni cineva, prin intermediul celorlalti, suntem un grup, nu individualitati, impreuna suntem de neatins, iar asta am inceput sa demonstram, putin cate putin, pentru ca totul se face usor, nu dintr-o data. Intai unul, apoi doi, apoi din ce in ce in ce mai multi. In urmatorul post voi vorbi de 6.

In cele din urma, mc-ul de la Brancoveanu (e de tinut minte asta b-) ), s-a umplut cu glasurile si sufletele noastre. Cei mai smecheri!:D :)). Tot Rock On-ul (cu tot cu bubu, prin noi..care n-a fost prezenta fizic din cauza unei…”accidentari”…a lipsit totusi tzantzosh, n-am idee de ce, pe unde a plecat) si o parte din Funky Fresh, prin Victor si Danuta. Foarte tare zi!

Iar pentru toate astea, vreau sa le multumesc (fara ca ei sa vada, si sper sa nici nu vada vreodata, aviz pentru cei cu gura mare :-w…pentru ca din punctul meu de vedere poti multumi cuiva facand ceva pentru el…cuvintele sunt de prisos de cele mai multe ori…fapte NU vorbe) lui Taz si Biancai, cei care au facut totul posibil, din mai toate punctele de vedere (pe care sper sa nu ii mai suparam de acum incolo, si sa le oferim ceea ce isi doresc de la noi…nu-i asa copii?:D) si tuturor celor care au fost prezenti si alaturi de la un capat la celalalt…

A bientot!

Read Full Post »

Perfect means perfect…and perfect twas (II)- Santa

“Era un alt an, insa nimic nu-i putea stirbi din maretie. Venea Craciunul, iar copiii ma asteptau nerabdatori, ca si mine (pe ei), de altfel. Drumul a fost greu, nu foarte anevoios, dar greu, presarat cu multa munca, ambitie si determinare, n-a fost usor sa ajung acolo. Cu toate astea, mai am multe de invatat, multe de tras si mult de muncit. Asa e in viata pana la urma, cat traiesti inveti, in fiecare zi ceva nou, si asa trebuie sa fie. Ieri ai plans, azi te bucuri, maine nu se stie…atata timp cat traiesti un azi etern, uiti de trecut si nu tratezi viitorul cu o importanta mai mare decat i se cuvine, la fel va fi si sufletul tau…etern. In ochii tai, in inimile celor carora le esti drag (caci nu este obligatoriu ca cei ce-ti sunt dragi sa simta acelasi lucru ca si tine…si invers) in aerul ce-l respiri, in apa pe care o bei, in razele soarelui ce incalzesc obrajii copiilor mici in timp ce se zbenguie de colo colo.

Acei copii sunt speciali, nu pentru ca sunt bolnavi…ci pentru ca sunt copii, pentru ca au emotii, pentru ca se bucura, rad, plang, stralucesc pentru ca isi traiesc prezentul. Poate ca nu sunt ca toti ceilalti, insa asta nu inseamna ca nu sunt normali, sunt normali in normalitatea lor, in lumea lor, acolo sunt perfecti si ar trebui sa invatam de la ei, sa trecem peste prejudecati, peste neincredere si teama. Nu au si nu avem nimic de pierdut, niciodata. Mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat sa regreti ca nu ai incercat macar…Am zis!

Erau nerabdatori, totul a trebuit sa se desfasoare cu viteza luminii, oricat de tare le-ar fi placut ce vedeau, isi doreau totusi sa il vada pe Moshu’, sa isi primeasca darurile, asa ca a trebuit sa ma misc repede. Foarte greu sacul verde de deplasat, in care erau pachetelele cu dulciuri si fructe, noroc ca spiridusii au fost promti si m-au ajutat, atat cu sacul cat si cu pungutele in care ardeau, dornice de afectiune, jucariile. Asa ca am aparut, putin mai mignon, nicidecum impunator, tinerel, ca in vremurile bune, si fara burtica…doar facem sport 😀

Aveam emotii, ca si cum ar fi fost prima data cand faceam asta, insa pentru ei n-a contat, eram acelasi mos ce-am fost intotdeauna, gardianul sperantelor si dorintelor de pe parcursul anului, cel care, daca au fost cuminti, si n-as putea sustine niciodata ca nu a fost asa, urmeaza sa le aduca o raza de bucurie pe chipuri.

Read Full Post »